Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-I orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi
va crede că toţi îi sunt datori cu toate şi că are numai drepturi.
Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel îl veţi face să înţeleagă că este foarte “deştept”.
Nu îi spune-ţi niciodată “aceasta este o faptă rea”, aşa apun numai cei ce au concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni
greutăţile vieţii, atunci va avea certitudinea că societatea aceasta este cea care îl nedreptăţeşte.
Să adunaţi voi ceea ce aruncă el încolo şi încoace – cărţi, pantofi, haine etc. Să nu îi spune-ţi nicidată “Adună-le, pune-le la loc”, astfel va
crede ca mama este roaba sa şi că pentru toate sunt responsabili ceilalţi.
Lăsaţi-l să vadă orice ( mai ales la televizor) şi să citească de toate, fără să îl îndrumaţi niciodată. Copilul vostru este genial şi ştie să facă
distincţie! Educaţia lui va fi astfel foarte vastă!
Să nu îi daţi nici un fel de educaţie duhovnicească. Să vorbiţi în bătaie de joc despre Biserică, preoţi, credinţă, şi despre toţi aceia care îi
urmează. Când copilul va creşte “ va putea alege şi singur”.
Daţi-i din belşug bani de cheltuială, ca nu cumva să se simtă mai prejos de ceilalţi copii şi ca “să nu ducă lipsă aşa cum am dus noi”.
Cănd va creşte mare, va fi sigur că valoarea unui om se judecă după câţi bani are, indiferent de modul prin care i-a dobândit.
Să nu îi spune-ţi niodată:” Fă asta” sau “ Nu face aia!”, deoarece astfel se va simţi opresat; nu respectaţi libertatea şi personalitatea lui.
Se poate chiar să îi provocaţi “anumite traume psihice”! Atunci când va creşte va crede că în viaţă trebuie numai să porunceşti şi să nu
asculţi niciodată de nimeni.
Să vă certaţi, să vă ocărâţi, să vă jigniţi unul pe celălat în faţa copiilor fără nici o ruşine. Mai târziu, când se va căsători, I se va părea
normal să facă aceleaşi lucruri.
Când va începe să cunoască plăcerile trupeşti şi să se sfnde în plasa acestora, voi să vă faceţi că nu observaţi. Să nu îi vorbiţi, să nu îl
îndrumaţi, să nu îl sfătuiţi. Lăsaţi-l să se izbească singur de probleme, “ de vreme ce aşa ceva e firesc”.
Să îi luaţi întotdeauna apărarea faţă de profesori sau vecini. Să nu credeţi niciodată că “îngeraşul vostru” poate să facă fapte rele.
Certaţi-vă cu aceia care vă atrag atenţia în mod pietenesc. Sunt invidioşi şi defăimători.