PDF Print E-mail

Cum să îl distrugeţi în mod eficient
pe copilul vostru

 

 Laughing Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când

      plânge. Astfel va creşte şi va crede că toţi îi sunt datori cu toate şi că are numai drepturi.

Laughing Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel îl veţi face să înţeleagă că este

      foarte “deştept”.

Laughing Nu îi spune-ţi niciodată “aceasta este o faptă rea”, aşa apun numai cei ce au concepţii învechite. Când mai târziu va

      creşte şi va întâlni greutăţile vieţii, atunci va avea certitudinea că societatea aceasta este cea care îl nedreptăţeşte.

Laughing Să adunaţi voi ceea ce aruncă el încolo şi încoace – cărţi, pantofi, haine etc. Să nu îi spune-ţi nicidată “Adună-le,

      pune-le la loc”, astfel va crede ca mama este roaba sa şi că pentru toate sunt responsabili ceilalţi.

Laughing Lăsaţi-l să vadă orice ( mai ales la televizor) şi să citească de toate, fără să îl îndrumaţi niciodată.

      Copilul vostru este genial şi ştie să facă distincţie! Educaţia lui va fi astfel foarte vastă!

Laughing Să nu îi daţi nici un fel de educaţie duhovnicească. Să vorbiţi în bătaie de joc despre Biserică, preoţi, credinţă,

      şi despre toţi aceia care îi urmează. Când copilul va creşte “ va putea alege şi singur”.

Laughing Daţi-i din belşug bani de cheltuială, ca nu cumva să se simtă  mai prejos de ceilalţi copii şi ca “să nu ducă lipsă

     aşa cum am dus noi”. Cănd va creşte mare, va fi sigur că valoarea unui om se judecă după câţi bani are,

     indiferent de modul prin care i-a dobândit.

Laughing Să nu îi spune-ţi niodată:” Fă asta” sau “ Nu face aia!”, deoarece astfel se va simţi opresat; nu respectaţi libertatea

     şi personalitatea lui. Se poate chiar să îi provocaţi “anumite traume psihice”! Atunci când va creşte va crede că în

     viaţă trebuie numai să porunceşti şi să nu asculţi niciodată de nimeni.

Laughing Să vă certaţi, să vă ocărâţi, să vă jigniţi unul pe celălat în faţa copiilor fără nici o ruşine. Mai târziu, când se

     va căsători, I se va părea normal să facă aceleaşi lucruri.

Laughing Când va începe să cunoască plăcerile trupeşti şi să se sfnde în plasa acestora, voi să vă faceţi că nu observaţi.

     Să nu îi vorbiţi, să nu îl  îndrumaţi, să nu îl sfătuiţi. Lăsaţi-l să se izbească singur de probleme, “ de vreme ce

     aşa ceva e firesc”.

Laughing Să îi luaţi întotdeauna apărarea faţă de profesori sau vecini. Să nu credeţi niciodată că “îngeraşul vostru” poate

     să facă fapte rele. Certaţi-vă cu aceia care vă atrag atenţia în mod pietenesc. Sunt invidioşi şi defăimători.



 Laughing Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-I orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi

      va crede că toţi îi sunt datori cu toate şi că are numai drepturi.

Laughing Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel îl veţi face să înţeleagă că este foarte “deştept”.

Laughing Nu îi spune-ţi niciodată “aceasta este o faptă rea”, aşa apun numai cei ce au concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni

     greutăţile vieţii, atunci va avea certitudinea că societatea aceasta este cea care îl nedreptăţeşte.

Laughing Să adunaţi voi ceea ce aruncă el încolo şi încoace – cărţi, pantofi, haine etc. Să nu îi spune-ţi nicidată “Adună-le, pune-le la loc”, astfel va

     crede ca mama este roaba sa şi că pentru toate sunt responsabili ceilalţi.

Laughing Lăsaţi-l să vadă orice ( mai ales la televizor) şi să citească de toate, fără să îl îndrumaţi niciodată. Copilul vostru este genial şi ştie să facă

     distincţie! Educaţia lui va fi astfel foarte vastă!

Laughing Să nu îi daţi nici un fel de educaţie duhovnicească. Să vorbiţi în bătaie de joc despre Biserică, preoţi, credinţă, şi despre toţi aceia care îi

      urmează. Când copilul va creşte “ va putea alege şi singur”.

Laughing Daţi-i din belşug bani de cheltuială, ca nu cumva să se simtă  mai prejos de ceilalţi copii şi ca “să nu ducă lipsă aşa cum am dus noi”.

     Cănd va creşte mare, va fi sigur că valoarea unui om se judecă după câţi bani are, indiferent de modul prin care i-a dobândit.

Laughing Să nu îi spune-ţi niodată:” Fă asta” sau “ Nu face aia!”, deoarece astfel se va simţi opresat; nu respectaţi libertatea şi personalitatea lui.

     Se poate chiar să îi provocaţi “anumite traume psihice”! Atunci când va creşte va crede că în viaţă trebuie numai să porunceşti şi să nu

     asculţi niciodată de nimeni.

Laughing Să vă certaţi, să vă ocărâţi, să vă jigniţi unul pe celălat în faţa copiilor fără nici o ruşine. Mai târziu, când se va căsători, I se va părea

     normal să facă aceleaşi lucruri.

Laughing Când va începe să cunoască plăcerile trupeşti şi să se sfnde în plasa acestora, voi să vă faceţi că nu observaţi. Să nu îi vorbiţi, să nu îl

      îndrumaţi, să nu îl sfătuiţi. Lăsaţi-l să se izbească singur de probleme, “ de vreme ce aşa ceva e firesc”.

Laughing Să îi luaţi întotdeauna apărarea faţă de profesori sau vecini. Să nu credeţi niciodată că “îngeraşul vostru” poate să facă fapte rele.

     Certaţi-vă cu aceia care vă atrag atenţia în mod pietenesc. Sunt invidioşi şi defăimători.